Mai face cineva cumpărături în perioada asta? Eu fac doar liste de cumpărături

Mă uit de câteva săptămîni să cumpăr un robot aspirator, și cel mai bun pare acesta. Mă uitam la el și acum un an, dar am avut altele mai utile pe lista cumpărăturilor de black friday. Între timp a apărut și succesorul lui, însă din review-uri pare identic sau chiar putin mai slab, motiv pentru care am ramas la S6 Max.

În afară de asta, pe lista cumpărăturilor de black friday am mai adăugat câteva produse de care poate mă lipsesc în funcție de reducerile care apar:

Nintendo Switch OLED

La consola de jocuri Nintendo Switch am tot așteptat iarna trecută ceva reduceri, o ofertă și nu am văzut. Recent am observat reduceri cu aproximativ 200/250 de lei fața de anul trecut, dar asta problabil și datorită faptului că in iulie 2021 cei de la Nintendo au lansat Swith OLED.

Aparent, în afară de calitatea ecranului nu au fost aduse îmbunătățiri la consolă.

Multifuncțional laser Xerox B215

Am avut ultima oara imprimantă în casă prin 2009, era un HP wireless cu cerneală. Am tot încercat anii aștia să mă conving că suntem în era digitală, să protejăm planeta și să nu risipim hârtia dar sunt totuși situații când ai nevoie să printezi o hârtie, un curs sau un capitol dintr-o carte.

Și pentru că experiența pe care am avut-o cu imprimantele pe cerneală nu a fost una dintre cele mai plăcute, am decis de data asta să aleg o imprimanta laser. De ce Xerox B215? Chiar dacă nu este un multifuncțional color, este probabil cel mai ieftin multifuncțional pe care l-am găsit și care are duplex automat și ADF. În plus suportă conexiune wireless, astfel nu este nevoie să intind cabluri prin casă.

Monitor Portabil

Eu chiar nu înțeleg de ce cineva ar vrea un monitor portabil (probabil pentru când merge în vacanța să conecteze consola de jocuri), dar am văzut că există și pentru asta mă gândesc că ar fi cool să am și eu unul.

Sunt trei monitoare care mi-au atras atenția

În timp ce primele două prezintă un avantaj prin prisma diagonalei de 17.3 inches, ultimul este mai pe placul meu datorită rezoluției ridicate, care îl face partenerul perfect pentru un MAC MINI.

Drona

Cu dronele treaba este puțin mai complicată pentru că nu poți sa “le ridici pe unde vrei tu”. Cea mai sigură alegere aici este una sub 250 de grame pentru care am înțeles că nu trebuie atestat, doar înregistrată la Autoritatea Aeronautică și anunțat zborul atunci când are loc.

Aici nu m-am gândit la un model, dar aștept bucuros sugestiile voastre în comentarii.

Amazon Kindle Oasis

Din ce știu, Kindle Oasis 7 inches este probabil ultimul model scos de cei de la Amazon. Imi place la el că este rezistent la apă, iar asta îl face perfect pentru zilele de vară când mergi la piscina și vrei să te relaxezi citind o carte.

Obiectiv pentru aparatul foto

Aici sunt două opțiuni pe care le cântăresc, un Sony FE 24-240mm f/3.5-6.3 OSS sau un obiectiv macro Sony FE 90mm, f2.8 G OSS.

Concluzii

Cam multe pe listă, nu? Cu siguranță nu le voi cumpăra pe toate, dar aștept reduceri la macăr unul dintre produse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.